Specialiști din Republica Moldova au participat, în perioada 12–13 februarie 2026, la o vizită de studiu la Institutul Oncologic din Ljubljana, unde au analizat în detaliu modul în care Slovenia a construit un program național eficient de screening organizat pentru prevenirea cancerului de col uterin. Activitatea s-a desfășurat în cadrul unui schimb de experiență dedicat consolidării capacităților instituționale și medicale pentru prevenirea și depistarea precoce a acestei afecțiuni.
Evenimentul a fost găzduit de Programul ZORA (Programul Național de Screening al Cancerului de Col Uterin din Slovenia), și organizat în colaborare cu Fondul Națiunilor Unite pentru Populație și Alianța Regională pentru Prevenirea Cancerului de Col Uterin în Europa de Est și Asia Centrală. La reuniune au participat experți din mai multe țări din Europa de Est și Asia Centrală.
Din delegația Republicii Moldova au făcut parte specialiști implicați în implementarea Programului Național de Screening de Col Uterin: Diana Văluță, șefa Unității de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin din cadrul Institutului Mamei și Copilului din Chișinău, și Ludmila Ispir, medic obstetrician-ginecolog și colposcopist.
Programul vizitei de două zile a oferit o imagine completă asupra modului în care Slovenia a dezvoltat și gestionează Programul ZORA, inclusiv procesul de tranziție de la screeningul oportunistic la screeningul organizat, bazat pe populație, și integrarea acestuia în sistemul național de sănătate. Specialiștii sloveni au prezentat cadrul legislativ, structura de guvernanță și rezultatele obținute la nivel național.
Agenda a inclus prezentări despre parcursul serviciilor de screening, de la invitarea femeilor la testare până la diagnostic, tratament și monitorizare, precum și despre funcționarea registrului național de screening și mecanismele de asigurare a calității. Au fost abordate și modernizarea infrastructurii digitale, protecția datelor și interoperabilitatea sistemelor informatice.
Vizita la centrul de sănătate primară din Ljubljana și la Laboratorul de citopatologie din cadrul Institutului Oncologic au oferit participanților ocazia de a observa direct modul de organizare a serviciilor de screening, fluxul de procesare a probelor și aplicarea procedurilor de control al calității. Discuțiile cu specialiștii sloveni au facilitat schimbul de experiență privind comunicarea publică, implicarea comunitară și integrarea testării HPV ca metodă primară de screening în cadrul programului național.
Întreaga activitate a oferit un cadru valoros de învățare și schimb de experiență între profesioniști din Slovenia și Republica Moldova, contribuind la consolidarea cooperării regionale în prevenirea cancerului de col uterin.

