Dacă ai între 25 și 61 de ani și nu ai simptome, poți face testul citologic Papanicolau o dată la trei ani pentru a preveni cancerul de col uterin. Testarea este gratuită și este disponibilă inclusiv pentru femeile fără asigurare medicală.
Poți beneficia de test dacă:
-
ai între 25 și 61 de ani și nu ai simptome;
-
nu ai asigurare medicală, în aceleași condiții ca femeile asigurate;
-
ai avut un rezultat normal anterior și au trecut trei ani de la ultima testare;
-
ai avut un rezultat anormal anterior și medicul îți recomandă repetarea testului mai devreme sau investigații suplimentare, precum colposcopia sau biopsia;
-
nu te-ai testat până acum, chiar dacă ai peste 25 de ani, la recomandarea medicului de familie.
Dacă ai sângerări neobișnuite, secreții sau dureri, este important să mergi la medicul de familie sau la ginecolog pentru un control medical, nu la testul de screening.
Testul Papanicolau permite depistarea din timp a modificărilor celulare ale colului uterin, care pot fi tratate înainte de a evolua spre cancer.
