Începând cu 4 februarie 2026, în Republica Moldova a demarat pilotarea utilizării testului HPV ca metodă primară de screening al cancerului de col uterin, marcând lansarea practică a unei abordări moderne și eficiente de depistare precoce a leziunilor precanceroase și a infecțiilor cu risc oncogen crescut. Pilotarea se desfășoară în 10 instituții medico-sanitare publice din țară, situate în municipiile și raioanele Chișinău, Bălți, Soroca, Drochia, Ungheni, Orhei, Căușeni, Cahul, Comrat și Ceadîr-Lunga, asigurând o acoperire teritorială extinsă în Republicii Moldova.
Programul face parte dintr-o inițiativă națională aprobată de Ministerul Sănătății și prevede testarea a 3000 de femei cu vârsta cuprinsă între 30 și 65 de ani. Pilotarea se adresează femeilor care nu au efectuat un test de screening cervical în ultimii trei ani, nu au un diagnostic confirmat de cancer de col uterin și nu sunt însărcinate la momentul testării, participarea fiind gratuită în cadrul serviciilor de asistență medicală primară.
Noul model de screening presupune utilizarea testului HPV ca primă etapă de evaluare, înlocuind testul citologic utilizat anterior ca metodă primară. Această abordare este recomandată de Organizația Mondială a Sănătății și este aplicată pe scară largă în statele cu programe de screening performante, datorită sensibilității crescute în depistarea infecțiilor persistente cu HPV cu risc oncogen.
Recoltarea probelor poate fi realizată fie de către personalul medical, fie prin metoda de auto-prelevare, în funcție de opțiunea informată a participantei, contribuind astfel la creșterea accesibilității și acceptabilității serviciilor de screening. Femeile care obțin rezultate pozitive beneficiază de consiliere medicală și sunt îndrumate, conform Protocolului clinic național, către investigații suplimentare, inclusiv examinări citologice și colposcopie, pentru evaluarea completă și stabilirea conduitei terapeutice adecvate.
Datele colectate în cadrul pilotării sunt raportate săptămânal către Unitatea de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin din cadrul Institutului Mamei și Copilului, care monitorizează desfășurarea programului și elaborează rapoarte periodice pentru Ministerul Sănătății și Compania Națională de Asigurări în Medicină.
Rezultatele pilotării urmează să fie analizate în prima parte a anului 2026 și vor sta la baza deciziei privind extinderea utilizării testului HPV ca metodă primară de screening la nivel național, în scopul consolidării Programului Național de Prevenire și Control al Cancerului de Col Uterin.
Pilotarea se realizează sub egida Ministerului Sănătății, fiind coordonată de Institutul Mamei și Copilului / Unitatea de Coordonare a Implementării Screeningului de Col Uterin și implementată cu sprijinul Companiei Naționale de Asigurări în Medicină și al partenerilor: Fondul ONU pentru Populație (UNFPA), Guvernul Marii Britanii și alți parteneri.

