Care este rolul Unității de coordonare a implementării screeningului de col uterin și ce rezultate concrete a înregistrat programul național de screening în ultimii ani?
Unitatea de coordonare a implementării screeningului de col uterin este o structură specializată din cadrul Institutului Mamei și Copilului, responsabilă de coordonarea la nivel național a programului de screening cervical. Rolul său principal este de a asigura implementarea unitară și eficientă a screeningului de col uterin, de a consolida capacitățile sistemului de sănătate și de a contribui la reducerea incidenței cancerului cervical prin depistarea precoce a leziunilor precanceroase și a cazurilor incipiente.
În ultimii ani, programul național de screening a înregistrat progrese importante. Rata de acoperire cu testul citologic gratuit (Pap-test) a crescut constant, de la 36% în 2021 la 61% în 2024, ajungând la 62,15% în 2025. Această creștere reflectă atât extinderea accesului la servicii, cât și intensificarea activităților de informare și mobilizare a populației.
Conform datelor oficiale, în anul 2024 au fost înregistrate 338 de cazuri de cancer de col uterin, dintre care 203 au fost depistate prin citologie și colposcopie, majoritatea în stadii incipiente, în cadrul programului național de screening desfășurat la nivelul medicinei de familie. Aceste rezultate demonstrează eficiența procedurii în identificarea timpurie a bolii și în creșterea șanselor de tratament.
Un alt rezultat important este dezvoltarea rețelei naționale de colposcopie, care include în prezent 12 cabinete de colposcopie în 9 raioane și în municipiile Bălți și Chișinău, ceea ce a îmbunătățit semnificativ accesul femeilor la investigații de diagnostic specializat. Totodată, au fost organizate campanii de informare la nivel comunitar și în punctele de trecere a frontierei, cu sprijinul autorităților și al partenerilor internaționali, iar numărul cadrelor medicale instruite în domeniul colposcopiei, citologiei și histopatologiei ginecologice a crescut constant.
Care sunt cele mai eficiente metode de prevenire a cancerului de col uterin și ce rol au screeningul cervical și vaccinarea împotriva HPV?
Potrivit Organizației Mondiale a Sănătății, cancerul de col uterin este una dintre puținele forme de cancer care poate fi prevenită aproape în totalitate și, pe termen lung, chiar eliminată, prin aplicarea consecventă a două măsuri esențiale: vaccinarea împotriva HPV, ca formă de prevenire primară, și screeningul cervical regulat, ca metodă de prevenire secundară, alături de adoptarea unor comportamente de reducere a riscului.
Infecția persistentă cu virusul papiloma uman (HPV), în special cu tipurile oncogene precum HPV 16 și 18, reprezintă cauza principală a cancerului de col uterin. Vaccinarea împotriva HPV reduce semnificativ riscul de infectare cu aceste tipuri de virus și, implicit, riscul apariției leziunilor precanceroase și al cancerului de col uterin. Eficiența vaccinului este maximă atunci când este administrat înainte de debutul vieții sexuale, însă beneficiile se mențin și la adolescenți sau adulți tineri activi sexual.
În Republica Moldova, vaccinarea împotriva HPV este inclusă în Programul național de imunizări pentru anii 2023-2027 și se administrează gratuit, la nivel național, adolescenților — fete și băieți — cu vârsta cuprinsă între 9 și 14 ani, și femeilor cu vârsta de până la 26 de ani inclusiv. Totodată, în anul curent, Agenția Națională pentru Sănătate Publică desfășoară o campanie de recuperare a vaccinării împotriva HPV. Persoanele cu vârsta de peste 26 de ani care nu au fost vaccinate sunt încurajate să se adreseze medicului de familie pentru informații și programare.
Screeningul cervical are un rol esențial în depistarea leziunilor precanceroase sau a cancerului de col uterin în stadii timpurii, atunci când tratamentul este eficient și șansele de vindecare sunt foarte mari.
Metodele de screening includ testul Babeș-Papanicolau, care identifică modificările celulare anormale, testul HPV, care detectează prezența tipurilor oncogene de viruși co-testarea, care combină cele două metode. Prin identificarea și tratarea la timp a leziunilor precanceroase, screeningul contribuie semnificativ la reducerea mortalității prin cancer de col uterin.
Vaccinarea împotriva HPV previne infecția care stă la baza apariției cancerului de col uterin, iar screeningul cervical permite depistarea precoce a modificărilor celulare tratabile. Împreună, aceste două intervenții pot reduce riscul de cancer de col uterin cu peste 90%. Maladia este astfel una dintre cele mai prevenibile tipuri de cancer, atunci când măsurile de prevenire sunt aplicate corect și constant.
Cine sunt femeile eligibile pentru screeningul de col uterin în Republica Moldova și cum pot acestea beneficia, concret, de serviciile gratuite disponibile?
În Republica Moldova, screeningul de col uterin este destinat tuturor femeilor cu vârsta între 25 și 61 de ani, indiferent dacă sunt sau nu asigurate medical. De aceste servicii pot beneficia femeile care au cetățenia Republicii Moldova, dar și cele care dețin permis de ședere și sunt înregistrate oficial, inclusiv refugiatele din Ucraina.
Screeningul se efectuează o dată la trei ani, iar testul este gratuit.
Pentru a beneficia concret de screening, femeile trebuie să se adreseze medicului de familie, care le va face programarea și le va explica pașii necesari. Medicul de familie este primul punct de acces în acest program.
Există și situații speciale. Femeile cu imunodeficiențe, cum sunt cele cu statut HIV pozitiv sau cele care au suferit un transplant, trebuie să efectueze screeningul în fiecare an, deoarece riscul de îmbolnăvire este mai mare.
Prin acest program, statul oferă acces gratuit la investigații importante, menite să depisteze din timp modificările care pot duce la cancer de col uterin și să asigure tratamentul necesar la timp.
Care sunt principalele obstacole în creșterea participării femeilor la screeningul de col uterin și ce soluții există pentru depășirea lor?
Unul dintre principalele obstacole în participarea femeilor la screeningul de col uterin este migrația internă și externă. Multe femei locuiesc temporar sau permanent în alte localități sau în afara țării, ceea ce face dificil accesul regulat la medicul de familie unde sunt înregistrate.
Pentru a depăși această problemă, este analizată crearea unor puncte de colectare a testelor la nivel național, unde femeile să poată avea acces liber la screening, indiferent de medicul de familie la care sunt înscrise. Astfel, serviciile ar deveni mai accesibile și mai flexibile.
O altă măsură importantă, implementată recent, este sistemul de invitații electronice. Femeile eligibile primesc notificări prin poșta electronică prin care sunt informate că este timpul să efectueze screeningul. Aceste invitații sunt generate automat de registrul de screening, un modul al sistemului informațional al medicului de familie, pe baza vârstei femeii și a datelor din registrul populației.
De asemenea, un rol esențial îl are informarea populației. Sunt desfășurate campanii media și acțiuni de comunicare care explică importanța prevenirii bolilor, în special a cancerului de col uterin, și beneficiile screeningului gratuit. Aceste campanii contribuie la creșterea nivelului de conștientizare și la încurajarea femeilor să participe activ la programele de prevenție.
Prin aceste măsuri, autoritățile își propun să reducă barierele de acces și să crească numărul femeilor care beneficiază de această procedură.
Ce mesaj le transmiteți femeilor din Republica Moldova care nu au participat până acum la screening și de ce este important să profite de această oportunitate chiar și în absența simptomelor?
Suntem norocoase să trăim în secolul XXI, când știința cunoaște totul despre prevenirea cancerului de col uterin, iar sistemul de sănătate din Republica Moldova oferă acces universal, tuturor femeilor de vârsta eligibilă la serviciile de screening și vaccinare. Doar mergeți la medicul de familie și consumați dreptul dumneavoastră la sănătate. Cancerul de col uterin poate fi eliminat din viața femeii din secolul XXI. Curaj!

