La 17 noiembrie, marcăm Ziua mondială pentru eliminarea cancerului de col uterin – prima zi în istorie dedicată eliminării unui tip de cancer.
În 2020, 194 de țări s-au angajat colectiv să pună capăt acestei boli, Organizația Mondială a Sănătății lansând strategia globală pentru accelerarea eliminării cancerului de col uterin ca problemă de sănătate publică. De atunci, comunitățile, guvernele și partenerii lucrează împreună pentru a extinde accesul la vaccinarea împotriva HPV, a asigura screeningul de înaltă performanță și accesul tuturor femeilor la tratament.
Obiectivele globale până în 2030 sunt:
90% dintre fete sunt vaccinate împotriva HPV până la vârsta de 15 ani;
70% dintre femei testate cu un test de înaltă performanță până la 35 de ani și testate repetat la 45 de ani;
90% dintre femeile diagnosticate primesc tratament.
Din septembrie 2025, Ministerul Sănătății și Agenția Națională pentru Sănătate Publică au simplificat schema de vaccinare împotriva infecției HPV în conformitate cu recomandările OMS.
Fetele și băieții cu vârsta 9-14 ani sunt vaccinați cu o singură doză de vaccin împotriva HPV, care oferă protecție sigură și eficientă împotriva cancerului de col uterin, a altor tipuri de cancer asociate HPV și a verucilor genitale.

