X
29.01.2019

     Astăzi, la Institutul Mamei și Copilului a avut loc inaugurarea Centrului de Referință în Colposcopie - instituție unică în țară, care va oferi servicii de colposcopie de calitate pentru femei și cursuri de formare continuă, inclusiv certificare în colposcopie, pentru specialiștii din domeniu. Colposcopia reprezintă o examinare amănunțită a colului uterin, care se recomandă în cazul în care rezultatele testului Papanicolau sunt anormale.
La eveniment au participat Directorul IMC, Sergiu Gladun, Secretarul general de stat al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Boris Gîlca, Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova, E.S. Masanobu Yoshii, Secretar General Adjunct ONU și Director Executiv Adjunct (Programe) UNFPA, Dereje Wordofa dar și reprezentanți ai Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare, Ambasadei României, USMF ”Nicolae Testemițanu”, Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, Institutului Oncologic, Agenției Naționale de Sănătate Publică, specialiști în colposcopie. 

     În debutul evenimentului Directorul IMC, Sergiu Gladun a mulțumit înalților oaspeți pentru suportul acordat pentru implementarea acestui proiect și a menționat despre importanța Centrului de referință în colposcopie pentru prevenerirea cancerului de col uterin în țara noastră. Înalții oficiali au salutat de asemenea inaugurarea Centrului, exprimând speranța continuării unor proiecte similare și pe viitor. 
În ultimii doi ani, UNFPA și alți parteneri de dezvoltare au susținut dezvoltarea serviciilor de prevenire a cancerului de col uterin în Republica Moldova, inclusiv serviciile de colposcopie. Ca rezultat, în urma unui ordin al Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale aprobat în 2017, Centrul de Colposcopie a fost înființat la Institutul Mamei și Copilului. Centrul a fost dotat cu echipament modern prin intermediul programului Kusanone al Ambasada Japoniei în Republica Moldova, care a oferit un sprijin financiar în valoare de peste 84 000 de dolari. Centrul dispune de trei birouri de Colposcopie, inclusiv unul în cadrul Secției Ginecologie al IMC, pentru pacientele ce vor avea nevoie de îngrijiri medicale de ambulator. Serviciile urmează a fi asigurate de către cei opt angajați ai Centrului care au capacitatea de a deservi pînă la patruzeci și cinci de pacienți în fiecare zi. 
Centrul de referință în Colposcopie inaugurat este unica instituție de acest gen din țara noastră care dispune de spații suficiente și este dotat cu echipament modern, conform standardelor internaționale din domeniu.

Publicații similare

27.01.2023
Valeria are 26 de ani. Atunci când era însărcinată în a 21-a săptămână, în urma unor analize de laborator recomandate de medicul ginecolog, a aflat că...
27.01.2023
Astăzi a fost lansarea oficială a parteneriatului cu S. A. "Viorica-Cosmetics"...
24.01.2023
Astăzi a fost lansată Săptămâna de prevenire a cancerului de col uterin, în cadrul unui eveniment organizat de Platforma Femeilor Deputate din Parlame...